Sambata
Acidifianti alimentari, Aditivi alimentari, Coloranti alimentariBaloane colorate chimic
Comenteaza pe Forum |
Fruitella rainbow, gumă de mestecat pentru baloane uriaşe, este un produs care s-au utilizat să utilizeze cei mai periculoşi coloranţi care există pe piaţa aditivilor alimentari permişi de Uniunea Europeană.
![]()
Lista E-urilor este completată de antioxidantul E321 butilhidroxitoluen (BHT), care are o mulţime de efecte adverse şi din această cauză nu este recomandat în produsele pentru copii. Traducătorul etichetei a omis să precizeze şi acest ingredient, la fel cum a făcut şi cu E414, gumă arabică.
Chiar şi fără cei doi aditivi alimentari uitaţi de traducător guma de mestecat este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional. Principalul macronutrient este zahărul, substanţă despre care specialiştii în nutriţie spun că este hrana preferată a celulelor canceroase. Dacă această maladie apare după un consum îndelungat şi cronic, pancreasul este mult mai repede afectat. Acesta este forţat să producă o cantitate mult mai mare de insulină într-o perioadă de timp foarte scurtă, ne explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Cei şase coloranţi utilizaţi sunt total contraindicaţi în alimentaţia copiilor, pentru că induc sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Pe lângă această tulburare gravă de comportament, care are consecinţe şi mai departe în tipul adolescenţei şi chiar când persoana devine adultă, coloranţii chimici de sinteză mai au şi alte efecte adverse. Tartrazina, E102, este incriminată în apariţia tumorilor tiroidiene, alterează percepţia şi comportamentul producând stări de confuzie, inhibă metabolismul zincului şi interferează cu enzimele digestive. E110, sunset yellow, poate provoca astm, alergii, congestie nazală, astm, bronhoconstricţie, distrugeri cromozomiale, dureri gastrice, blocarea enzimelor digestive. Carmoizina, E122, poate fi cancerigen, poate provoca urticarie şi edem. Indigotina, E132, duce la apariţia alergiilor, greaţă, vomă, hipertensiune, tumori cerebrale. Colorantul E129, roşu allura, poate provoca alergii şi are potenţial cancerigen.
Antioxidantul E321, care lipseşte de pe eticheta tradusă de importator, duce la apariţia cancerului, a alergiilor, are efecte estrogenice şi provoacă stări de somnolenţă. Ca şi coloranţii azoici, şi butilhidroxitoluenul induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de contrare.
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că guma de mestecat Fruitella nu este recomandată copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu sindrom ADHD, persoanelor alergice, astmaticilor, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii ale tractusului digestiv, dermatologice, cardiace, hepatice, renale, celor care suferă de cancer, celor cu probeleme stomatologice. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de consum.
INGREDIENTE
Zahăr, bază de gumă, (gumă arabică – E414 pe eticheta în poloneză) sirop de glucoză, coloranţi (dioxid de titan – E171, E102 – tartrazină, carmoizină – E122, galben sunset FCF – E110, indigotina – E132, roşu allura – E129), arome, acidifiant (acid citric – E330), stabilizator (glicerol – E422), agenţi de glazurare (ceară carnauba – E903, ceară de albine – E01), pe eticheta în limba poloneză mai este precizat şi E321 – butilhidroxitoluen.
Sursa: Jurnalul National
acidifianti, aditivi alimentari, coloranti, E uri, guma arabica, guma de mestecat, stabilizatori
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Muştar Olympia colorat cu E102
- S-a lansat Biolateria, magazin de produse bio si naturiste
- Eti Negro, zahăr şi ulei
- Novatini - Tabletă cu margarină
- Fantezie pentru bolnavi
- Dezbateri - Un E mai puţin din 2009
